Ce imi doresc de la viitoarea mea carieră?

de 30 noiembrie 2014Educatie

Să ne schițăm viitorul ar trebui să fie preocuparea noastră zilnică. Iar, după terminarea școlii, viitorul este sinonim cu locul de muncă. Suntem invățați incă de mici să ne gândim ce ne dorim, ce vrem să facem pentru viitorul nostru. Toți ne imaginăm unde vom munci, dacă va fi un job bun și bine plătit, avem un ideal și incercăm să il punem in aplicare. Terminarea studiilor reprezintă vârsta de la care plecăm cu un bagaj de cunoștințe pentru a ne descurca pe viitor. Ce-i drept, un viitor incert.

Cum știm ce trebuie să facem, ce decizii să luăm, ce ni se potrivește cel mai bine, ce ne va face fericiți. Medic, profesor, constructor, pictor sau cântăreț. Dar oare voi primi mai mulți bani dacă voi deveni avocat sau polițist? Și ne cuprinde teama de a nu ști ce să alegem.

Suntem tineri și neliniștiți! Cel mai bine e ca din pasiune să facem o meserie. Dacă facem ceea ce ne place, nu ni se va părea plictisitor sau greu. Având un job care ne place, nu vom fi prost-dispuşi în fiecare zi şi nu ni se va părea de-a dreptul inacceptabil să ne trezim devreme în fiecare dimineaţă. Vrei să te faci avocat? Du-te şi asistă la procese! Vrei să te faci medic? Învaţă la biologie de trei ori mai mult decât ceilalţi! Vrei să fii cântăreţ? Câte ore ai repetat azi şi de câte ori ai reuşit să cânţi corect?

Iar, după ce ne-am dat seama ce vrem să facem, ajungem in pragul interviului. Da, interviul acela pentru jobul pe care ni-l dorim, pentru care am invățat mulți ani. Și aici trebuie să avem grijă. Nu putem da cu piciorul pentru că nu am știut cum să ne imbrăcăm sau cum să ne punem in valoare.

Angajatorii caută tineri curioși, atenți, care pun întrebări, care se interesează de tot ce se întâmplă. Acceptă job-urile, oricat de neinsemnate ar fi ele, care te conduc sau te ajută să ajungi unde vrei pe viitor. Uneori, o perioadă de internship intr-o firmă din domeniul vizat de noi este mai potrivită CV-ului nostru. Asta iți consolidează credibilitatea pentru viitoarele locuri de muncă la care aplici.

Gandește-te în ce tip de companie ai vrea să te angajezi. Ai prefera să lucrezi intr-o companie multinațională sau, dimpotrivă, într-una locală, cu un număr mic de angajați? Pune in balanță avantajele și dezavantajele incluse in aceste opțiuni. Trebuie să te gândești și cât timp vrei să-ți petreci la locul de muncă. Este mai potrivit un job pentru care să lucrezi comod, din fotoliul de acasă? Ori să te trezești la 6 dimineața și să nu știi când te întorci acasă. Toate aceste lucruri te vor ajuta să iți dai seama ce carieră e potrivită pentru tine.

Dacă alegi bine, va fi experiența care întărește zicala: Alege un job care îți place și nu va trebui să muncești nicio zi din viața ta!

Lasa un comentariu