Cum să fii organizat – ghidul liceanului

Articol de Cristina Miron,
Liceul „Virgil Madgearu”

Tinerii liceeni sunt extrem de activi și energici, dornici să învete cât mai multe dar şi să se implice în cât mai multe activităţi extracurriculare. Dar, ca orice om, şi adolescentii au perioade grele. Din cauza testelor, tezelor, îndatoririlor şcolare dar şi a sarcinilor pe care tinerii trebuie să le onoreze, ajung să fie copleşiţi și deseori să clacheze in faţa lor.

Acest lucru se intamplă din cauza lipsei de ordine în viaţa lor, dar şi de timpul insuficient pe care aceştia îl au.
Conform unui studiu realizat de o companie americană, 7 din 10 tineri cu vârste cuprinse intre 13-22 ani sunt dezordonaţi şi nu işi pot planifica timpul util.

Iată care sunt pașii pentru o mai bună organizare și gestionare a timpului:

1. Stabileşte-ţi scopul și idealul în îndeplinirea sarcinii, astfel că vei avea mai multă ambiţie pentru a o duce la bun sfârşit. Dacă nu poţi găsi pe moment nici un scop util ţie, gândeşte-te că este o experienţă şi cândva în viaţa ta, te va ajuta şi acest lucru.

2. Planifică-ţi un management al timpului util. Ideal ar fi să fixezi îndatoririle pe termen scurt, mediu și lung. Incearcă să te focusezi pe cele pe termen lung, astfel incât să le realizezi cât mai bine cu putinţă. Pentru sarcinile pe termen scurt și mediu poţi apela la ajutor din partea celor din jur, dar şi amânarea lor pentru o perioadă în care le poți acorda suficientă atenție.

3. Împarte-ţi materia in fragmente. Aici ne referim mai mult la subiectul studiului, util pentru momentele în care învăţaţi pentru un test/teză/examen. Fragmentează-ţi materia în tot timpul disponibil pe care îl ai de când afli data când trebuie susţinut examenul. O memorare eficientă se face prin repetarea materialului în fiecare zi. Dacă incercaţi să memoraţi un volum mare de informaţii, memoria voastra va fi supraîncarcata și veți uita.
4. Caută metode de memorare mai uşoare sau o cale de a îndeplini sarcina mai scurtă. Tot referitor la studiu şi nu numai, aceste mici trucuri vă vor face viaţa mult mai uşoară. Încearcă schemele, desenele, inventează un cântec sau fă asocieri cu alte lucruri care iţi plac si pe care ţi le vei aminti întotdeauna. Asta te va ajuta mult să nu uiţi cuvinte cheie, propoziţii, etc.

5. Ţine un calendar. Acesta este cel mai util mod prin care te poţi păstra organizat de-a lungul timpului. De fiecare dată când apare o noutate, o poţi scrie într-un calendar sau planner, de preferat undeva la vedere, pe care să îl verifici zilnic. Utile mai pot fi şi bileţelele de tip post-it.

6. CERE AJUTOR! Nimeni nu işi doreşte ca tinerii să fie perfecţi, şi nimeni nu cere asta. Este normal să greşeşti si de obicei din greseli se învaţă. Dacă te afli într-un impas, indiferent că este vorba despre ceva legat de şcoală sau de o problemă personală, nu ezita să ceri ajutorul oricui crezi că ţi-l poate oferi. Important este să realizezi că ai nevoie de ajutor şi să ai ambiţia si voinţa să treci peste acel lucru.

7. Ia-ţi un scurt moment de relaxare. Oricât de în criză de timp ai fi, incearca sa te linişteşti şi să gandeşti corect, şi nu impulsiv. Calmează-te un moment şi ia-o mai uşor. Bea un ceai sau ascultă puţină muzică. Asta te va ajuta să decizi ce este mai bine de facut si să alegi calea corecta de abordare pentru un rezultat satisfăcător.

Leave a Reply