Cuziștii pe Muntele Retezat

În Săptămâna Altfel de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza, elevii a două clase, respectiv 10F și 10H, au mers în excursie în Munții Retezat.

Plecarea a avut loc seara, la ora 22.00, astfel încât chiar de a doua zi dimineață liceenii au putut pleca, de la ora 8.00, pe un traseu montan.

Din Câmpușel au plecat spre Vârful Piatra Iorgovanului, aflat la o altitudine de 2.014 metri. Tinerii au continuat cu un traseu de coastă, urmat de o coborâre pe Valea Cernei.

Seara, s-au cazat la Complexul Turistic „Cheile Buții”, unde au luat cina și au făcut un foc de tabără.

A doua zi, cuziștii au participat la ateliere de construit corturi, au tras cu arcul și au învățat tehnici de supraviețuire. La finalul celei de-a doua zile, liceenii s-au întors acasă, în Bucuresti.

Vremea a ținut cu ei, așa ca nimic nu i-a ținut departe de distracție în această excursie și au promis că vor repeta experiența oricând vor avea ocazia!

Consider că este important ca tinerii liceeni să meargă în cât mai multe excursii. Ei pot afla informații noi și utile despre geografie, natură și chiar despre relațiile inter-umane. Se pot consolida prietenii în astfel de deplasări, iar adolescenții pot afla ce înseamnă munca în echipă.

Mai mult decât atât, elevii își pot descoperi noi pasiuni, în fața lor deschizându-se orizonturi pe care, poate, până în acel moment, nu le observaseră.