Dansul, ajutor pentru trup si minte

Tinerii se implică din ce în ce mai puțin în activități care necesită efort fizic. Acest lucru se întâmplă fie din lipsă de timp, fie din comoditate. Ei omit, însă, faptul că sportul are efectul benefice asupra fizicului, cât și al psihicului.

Sportul are efecte pozitive. Între acestea se numără creșterea stimei de sine, a responsabilității, o mai bună organizare a timpului, învățarea lucrului în echipă și acceptarea înfrângerilor. În plus, implicarea în echipe în cadrul cărora se desfășoară activități fizice are efecte sociale, cum ar fi integrarea mai rapidă a tinerilor în societate și fluidizarea comunicării cu cei din jur.

Pe lângă aceste aspecte, sportul aduce beneficii sănătății și metabolismului. Multe persoane fac sport pentru că își doresc să aibă o condiție fizică bună, pentru a-și ține kilogramele sub control sau pentru că îi face să se simtă fericiți. Dezvoltarea armonioasă a trupului atrage după sine și educarea acestuia cu o alimentație echilibrată.

Cele mai importante aspecte pe care combate un stil de viață activ sunt, probabil, stresul și sedentarismul. În condițiile în care aparatele electronice tind să ia locul multor lucruri pe care oamenii erau nevoiți să le rezolve singuri, iar statul în fața televizorului, al computerului sau al telefonului nu lipsește din viața oamenilor, sedentarismul a devenit o problemă majoră.

Persoanele cărora nu le place mersul la sală sau alergatul pot încerca variante alternative de mișcare, cum ar fi yoga sau dansul. Dansul a bucurat oamenii și i-a ajutat încă de acum multe secole să se exprime liber. Mișcările dansatorilor sunt, de fapt, cuvinte pe care aceștia le exprimă cu ajutorul muzicii. Prin dans comunicăm și intrăm în contact cu alte culturi, învățând mișcări din dansurile tradiționale ale fiecărei țări. De asemenea, poate fi un remediu împotriva depresiei, timidității, tulburărilor de comportament și ajută la dezvoltarea capacității de învățare. În trecut, dansul era folosit ca un ritual pentru invocarea spiritelor sau venerarea zeilor, alungarea relelor sau curtarea partenerului.

Pentru mine, dansul este un mod de a mă exprima liber, fără a fi judecată. Am început să practic dansuri în cadrul unei trupe în urmă cu aproximativ nouă ani, fiind o persoană destul de timidă și introvertită. Odată cu trecerea timpului, dansul a devenit cea mai mare pasiune a mea și m-a ajutat să devin o persoană deschisă și sociabilă.