Dansul, pasiunea mea

By 22 February 2015Timp liber

     Incă de când eram la grădiniță, mama mi-a insuflat acestă pasiune pentru sport in general. Ea făcând sport de performanță (baschet și atletism), ne-a incurajat pe mine și pe sora mea să incercăm orice sport inca de când invățam să mergem. Așadar, mama a fost cea care ne-a pus patinele și rolele in picioare și tot ea ne-a invățat să mergem pe bicicletă.

Cu dansul am cochetat de la vârsta de șase ani, când la grădiniță făceam “dansuri” (ne invârteam și noi pe acolo, având doar o oră pe săptămână). Profesorul ne-a dat niște pliante in care ne prezenta școala lui de dans care se numea “Ansamblul Hora”. I-am dat mamei pliantul și numaidecât, a doua zi am mers la sală la el.

Era o lume nouă pentru mine. Am pășit  tiptil in sala de dans, impinsă de mama de la spate. Sala părea atât de mare și am fost surpinsă să văd atâția copii inăutru. Am rămas la antrenamente, in prima mea zi, ziua de acomodare, iar dacă imi plăcea aveam să rămân in continuare. Erau mulți copii și, din câte ințelesesm, ei făceau dansuri de ceva timp. Eram timidă și nu mă descurcam să-mi fac prieteni: de obicei ei deveneau prieteni cu mine;  am fost plăcut surprinsă când am văzut cu câtă căldura m-au primit in echipa lor și, mai ales, in familia lor. Cum am spus, profesorul văzând că am talent, m-a oprit in echipă și eram extrem de mândră și bucuroasă că am reușit să demonstrez talentul meu nativ.

Impreună cu “noua mea familie”, am câștigat multe concursuri, am participat la multe festivaluri și, mai ales, l-am făcut mandru pe domnul nostru antrenor. Ne bucuram de fiecare loc in care dansam și toată lumea ne aprecia foarte mult intrucât eram atât de mici și ne sincronizam la perfecție. Cel mai frumos moment la unul dintre dansuri era la “Calusar” unde aveam pălări pe cap cu care ne ascundeam părul , iar pe timpul dansului oamenii chiar credeau că suntem băieți. La sfârșit, când ne dădeam pălăriile jos, toată sala răsuna și se mira de faptul că suntem fete.

Lucrul pe care mi-l amintesc și acum și mă bufnește un râs molipsitor, este momentul in care cred că eram la un festival și dansam “Arlechinul” in care noi, echipa veche in care eram cei mai mari ( aveam toți 7-8 ani ) , aveam ca parteneri grupa cea nouă, formată din piticii noștri ( aveau 1-3 maxim 4 anișori), iar la un moment dat, pitica mea care avea un an și jumătate, a părăsit scena. Am rămas stăpână pe situație și am continuat fără micuța care se pare că nu avea chef să danseze. Incă mă minunez de stăpânirea mea de sine de atunci, căci nici eu nu eram prea mare, aveam doar 7 ani.

Câțiva ani mai târziu echipa s-a destrămat. Ficare a luat-o pe drumul său insă unii dintre noi mai păstrăm incă  legătura, căci ne leagă multe amintiri frumoase impreună. Eu, fiind disperată după sport necontând tipul acestuia, am incercat cam toate sporturile : atletism, inot, volei, ping-pong, karate, până când am ințeles că  eu trebuia să mă opresc la dans. Așa că am renunțat la celalalte sporturi când am auzit că la școala mea se face gimnastică aerobică ( un fel de dans combinat cu mișcări de gimnastică). Bineințeles, am intrat și in acea echipă frumoasă care de asemenea, a devenit rapid cel mai de preț lucru pentru mine. Insă fericirea nu a durat prea mult căci a trebuit să renunt deoarece mă aștepta Evaluarea Națioanală din clasa a 8a și au intervenit și unele probleme de sănătate.

Nici in prezent nu m-am lăsat de  sport și nu mă voi lăsa niciodată. Din toate sporturile pe care le-am incercat, pasiunea a fost, este și va fi – dansul.

Liceul Nicolae Iorga

Leave a Reply