Elevii de la Colegiul „Victor Babeș”, provocați să spună ce iubesc

Elevii de la Colegiul Național „Victor Babeș”, din Capitală, au fost provocați să scrie pe o foaie ce iubesc cu adevărat și apoi să se fotografieze. Activitatea a făcut parte din proiectul „Iubesc”.

În total, 24 de elevi de la Colegiul „Victor Babeș” au participat la proiect. Astfel, au fost 24 de păreri diferite, iar la final, elevii au completat un chestionar.

Una dintre întrebările la care tinerii au trebuit să răspundă a fost „Ce înțelegi prin iubire?”. Răspunsurile au fost dintre cele mai diverse. Astfel, unii adolescenți au spus că „iubirea este atunci când îți place ceva foarte mult, uneori chiar atât de mult încât ai putea face acel lucru toată ziua”. Alții sunt de părere că „prin iubire înteleg un sentiment frumos pe care îl trăim cu toții” sau că „prin iubire înțeleg un sentiment plăcut, ce rar se poate exprima în cuvinte”.

Elevii au fost extrem de încântați de această inițiativă pentru că, spun ei, au putut spune ce iubesc, fără teama de a fi criticați. Ei au afirmat cu mandrie ce iubesc și și-au asumat acest lucru.

La final, organizatorii proiectului, elevi și ei în Colegiul „Victor Babeș”, au discutat cu cei care au răspuns provocării, iar tinerii le-au spus cum anume ar îmbunătăți această inițiativă.

Leave a Reply