Elevii de la „Elena Cuza”, așteptați la o expoziție de pictură hiperrealistă

Elevii de la Colegiul Național „Elena Cuza” sunt așteptați la o expoziție de picture hiperrealistă, găzduită de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa, numită „ZBOR”.

Cu prilejul vernisajului expoziției, organizatorii și-au propus să amintească faptul că pe 1 aprilie este Ziua Internațională a Păsărilor, eveniment care are în vedere conştientizarea publicului că trebuie să protejeze păsările, prin ocrotirea habitatelor lor.

„Pe lângă faptul că păsările sunt componente esenţiale ale ecosistemelor din care fac parte, ele reprezintă o nesfârșită sursă de inspirație pentru noi, ajutându-ne să inițiem această expozitie, cu ajutorul căreia să și informăm publicul în vederea protejării păsărilor, iar acest lucru a fost cel mai frumos subliniat de Brâncuși, atunci când afirma: „Spre imensitatea văzduhului – aceasta este Pasărea mea. Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul” ”, au declarat organizatorii evenimentului.

Intrarea a fost liberă, publicul fiind numeros.

Leave a Reply