Fericirea din familia CSM

Se spune că, în viața, familia nu ți-o poți alege. Ei bine, eu am făcut acest lucru, chiar dacă nu vorbim despre familia de sânge, ci de cea care este foarte aproape de sufletul meu.

Multă lume mă întreabă dacă îmi place vreun băiat anume, din moment ce merg la toate meciurile echipe de handbal, dacă nu mă plictisesc sau pur și simplu, cum de prefer să petrec timpul liber în sală, susținând echipa favorită.

Sunt sigură că aveți și voi în viață voastră persoane pe care, deși nu vorbiți des, le simțiți apropiate sufletului. Genul acela de persoane care îți fac inima să tremure de emoție, dar în același timp aștern pătura liniștii pe un suflet înfrigurat. Ei bine, în cazul meu, este vorba despre familia CSM.

Povestea noastră comună a început într-o zi de 24 februarie, când am ajuns a două oară în locul ce urmă să-mi fie „acasă”, chiar dacă numele sălii include cuvântul „Rapid”. Am descoperit acolo un sentiment nou. Totul se datorează unei persoane care mi-a deschis porțile spre tărâmul acesta magic.

Am descoperit acolo un suflet comun, al unei echipe de handbal ce oferă zilnic lecții pe care oricine ar trebui să le învețe sau măcar să asiste la ele. Vorbesc despre „băieții mei”, despre membrii acestei echipe. Îmi permit să îi numesc astfel fără niciun fel de tentă care ar cere explicații suplimentare.

Pentru a fi lângă ei am făcut multe sacrificii. Tot pentru ei am un document PDF de unde învăț în continuare regulile handbalului ca să îi pot susține în fața arbitrilor, care uneori îi dezavantajează. De asemenea, tot lor le datorez dorința de a mă apuca de handbal și tot pentru ei am început să învăț diverse limbi străine.

Ador momentele în care au că CSM va ieși învingător, dar sufăr foarte tare când văd tristețe în ochii jucătorilor după ce au pierdut un meci.

Cred că e important ca fiecare elev să susțină o anumită echipă sau poate un sportiv individual, pentru că acea persoană pe care o admiră poate deveni un model, iar liceenii, în ultimul timp, nu mai au repere adevărate.

 

sursa foto: România găzduiește un super-concurs pentru tinerii informaticieni