First Tech Challenge Hub: Concurs de robotică pentru liceeni

By 27 February 2017Redacţia Media, Ştiri

Concursul First Tech Challenge Hub din cadrul Universității Politehnice București a fost lansat, iar acesta își propune să încurajeze elevii de liceu să devină mici tehnicieni în robotică.

Acești roboți au la bază un mod de funcționare destul de interesant. Pe post de „creier”, aceștia au o placă arduino ce cu puține cunoștințe de programare poate deveni o arma puternică împotriva oponenților.

În acest an, BRD FIRST Tech Challenge Romania powered by Vodafone, constă în Velocity Vortex. Mai exact, sunt două echipe ce trebuie să facă cât mai multe puncte prin aruncarea/împingerea unor bile sau diverse mișcări.

Activitațile de grup de acest gen dezvoltă capacitatea tinerilor de comunicare și îi învață să lucreze în echipă.

Competiția organizată de Asociația Nație Prin Educație și McCANN Bucharest, cu sprijinul BRD România și Vodafone România, va avea un program conturat în jurul a trei momente cheie.

Astfel, în octombrie 2016 a avut loc conferința de presă de lansare a competiței. O lună mai târziu, în noiembrie 2016, a fost organizată o întâlnire publică și a fost sabilit un grup de lucru.

În luna martie, se va desfășura concursul efectiv. Tema de joc va fi stabilită de asociația non-profit din SUA – FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology). În această etapă, școlile înscrise vor prezenta robotul pe care l-au creat și vor disputa mai multe probe supuse jurizării.

Arena în care aceste mașinării se întrec este de 3.7 x 3.7 m , este divizată în roșu și albastru, fiecare culoare fiind corespondentă unei echipe. Echipa câștigătoare a FIRST Tech Challenge Romania va fi susținută  de organizatori pentru a participa la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, SUA din  aprilie 2017.

concurs roboti

Leave a Reply