Iată, vine Moş Crăciun!

By 4 December 2014Diverse

Iarna aduce cu ea, pe lângă zăpadă şi frig, multe momente frumoase petrecute cu familia, cadouri, brad împodobit şi… pe mult așteptatul Moş Crăciun!

Cu toţii ştim legenda simpaticului bătrânel cu barbă albă şi sac roșu în spate. Povestea spune că locuieşte în Laponia, un loc în care mai tot timpul peisajul este de basm. Ninge şi niciun spiriduş nu stă o clipă, pentru că toţi iși petrec timpul un an întreg în atelierul Moşului, meşterind la jucăriile pe care le vor primi copiii cuminţi. Iar, în noaptea de Ajun, când toţi prichindeii sunt deja în lumea viselor, cu toate strădaniile lor de a rămâne treji şi de a-l vedea, Moş Crăciun colindă întreaga lume în sania lui trasă de reni şi lasă cadouri sub brad.

Ei bine, asta este povestea pe care o ştiu de la bunica mea. De atunci şi până când m-am făcut mai mare şi am aflat cum stă treaba cu acest bătrânel misterios, în fiecare an îi scriam o scrisoare Moşului, în care îmi exprimam cele mai mari dorinţe şi îi ceream cadourile pe care mi le doream atât de tare! Bineînţeles, voiam păpuşi Barbie şi dulciuri, dar pe parcurs am avansat la ursuleţi de pluş, ca mai apoi să îmi doresc o pereche de role – cum altfel decât roz! Bineînţeles, nu trebuia să lipsească ciocolata… Mai mult decât atât, când se apropia Crăciunul, eram cel mai cuminte copil. Nu conta că pe tot parcursul anului am făcut doar năzbâtii şi nu exista zi în care să nu sparg ceva sau să nu mă urc pe toate gardurile şi în toţi copacii. În decembrie eram cuminte. Era clar. Decembrie putea fi desemnată luna cumințenie, a lecțiilor făcute la timp, a pachețelului mâncat și a hainelor aranjate pe nerăsuflate.

Nici când am mai crescut şi am aflat că Moş Crăciun nu este chiar aşa cum ştiam, eu credeam încă în el. Credeam că el le dă cadourile părinţilor mei pentru a mi le da mie, fiindcă nu are timp să se oprească şi la mine. Credeam cu atâta tărie în asta, încât, atunci când prietenii mei îmi spuneau: „ce copil eşti!” – da, la zece-unsprezece ani, ei nu erau tot copii… – „cum să existe Moş Crăciun?! Mami şi tati ne cumpără cadourile!”, eu le spuneam: „lăsaţi, că o să vedeţi voi ce cadouri mai primiţi anul ăsta pentru că aţi spus că nu există Moş Crăciun! El vă aude, să ştiţi!”.

Cu toate că acum sunt prea mare pentru basme şi copilării, eu sunt convinsă că Moş Crăciun există. Nu neapărat cel din Laponia, dar el se află în fiecare dintre noi, iar acum, în preajma sărbătorilor, ar trebui să iasă la suprafaţă!

Moş Crăciun este una dintre acele poveşti nemuritoare care trebuie să se continue orice ar fi; el este simbolul Crăciunului, al bucuriei şi bunătăţii, al gingăşiei şi al minunilor. Nu contează că nu mai avem vârsta la care visam să devenim prinţese sau astronauţi şi că acum ne pregătim pentru bac sau mergem la serviciu. Trebuie să trăim magia Crăciunului.

Aşadar, eu voi împodobi bradul alături de familia mea şi mă voi bucura de fiecare moment petrecut cu ei. Bineînţeles, nu voi uita să-i scriu Moşului şi să-i cer ca anul ăsta să îmi aducă doar atât: fericire, sănătate, împliniri şi… notă mare la bac!

 

Radu Cristina Alexandra, a-XI a C, Liceul ”M. Sadoveanu”

Leave a Reply