Întâlnire între deținuți de la Jilava și elevii din Basarab

Elevii de la Colegiul Național „Matei Basarab” au avut parte de o întâlnire inedită, o experiență ce o pot avea, poate, o singură dată în viață. Este vorba despre trei deținuți din Penitenciarul Jilava, aflați în programul „Prevenția anulează detenția”, care au venit în fața liceenilor pentru a-și împărtăși poveștile.

Vârstele celor trei bărbați încarcerați sunt cuprinse între 26 și 29 de ani.

Și-au petrecut ultimii trei ani din viață în penitenciar, au fost consumatori și traficanți de droguri, dar afirmă că au venit în fața elevilor „ pentru a produce o schimbare”.

Poveștile lor de viață sunt cutremurătoare, fiecare dintre ei având doar nouă clase.

Cristi, unul dintre deținuți, a spus că cel mai rău lucru din viața lui a fost să nu își vadă mamă timp de doi ani și patru luni, deoarece aceasta nu l-a vizitat pe parcursul executării sentinței.

„Pentru mine, asta a fost o lecție”, povestește, cu regret, tânărul.

Cătălin, un alt deținut aflat în fața elevilor, s-a căsătorit în închisoare și povestește că totul a fost rapid și nici nu a apucat să se bucure de moment.

„Viața în penitenciar este cea mai urâtă perioadă din viață mea”, susține bărbatul.

Când vor ieși din penitenciar, aceștia spun că își doresc să urmeze o facultate, să progreseze în domeniul lor și să își întemeieze o familie.