„Noaptea cărţilor deschise”: Elevii bucureșteni își pot completa bibilioteca

Aşa cum suntem obişnuiţi de mai bine de patru ani, în București, a fost sărbătorită Ziua Internațională a Cărții. Manfiestaţia a început cu o întâlnire în Parcul Izvor, de unde iubitorii de cărţi au plecat spre Casa Poporului.

Anul acesta, ca şi în anii precedenţi, scopul a fost formarea unui lanţ uman in jurul Casei Poporului, fiecare participant ţinâd in mână o carte. Deşi se credea că lectura nu este una dintre activităţile preferate ale românilor, numărul uriaş de participanți le-a demonstrat tuturor importanţa acordată de români cărţilor.

Cei care au avut cu ei iniţiativa, dorinţa, curiozitatea şi o carte din biblioteca proprie care nu le mai trebuia, s-au întâlnit mai apoi în Parcul Colţea. Aici a fost organizat un frumos schimb de cărţi, oferite de Editura Litera. Participanţii nu şi-au hrănit doar setea de lectuă şi de nou, ei luând parte totodată, la o acţiune caritabilă de mare amploare. Mai precis, cărţile adunate urmeză să fie donate către cinci biblioteci școlare din zone defavorizate ale țării.

În cadrul acestui eveniment, am fost plăcut surprins să cunosc tineri la fel de pasionaţi ca mine de lectură, cât şi voluntari de vârsta mea care se ocupau cu organizarea şi colectarea cărţilor. Astfel, adolescenţii demonstreză încă odată că există preocupări mai importante decăt Facebook-ul şi pierdutul vremii. Generaţia actuală promite foarte multe, iar dacă o ţinem în acest fel, viitorul va arăta cât se poate de luminos.

Aşa că, dacă nu aţi avut norocul să luaţi parte la „Noaptea cărţilor deschise”, nu vă descurajaţi şi ieşiţi la socializare! Fiţi convinşi că niciun cititor înfocat nu vă va refuza un schimb de cărţi. Păstraţi-vă mereu dragostea de lectură şi ţineţi minte vorbele celebre care spun că avem atâtea vieţi, câte cărţi am citit. Nu aşteptaţi să vina ediţia de anul viitor a Zilei Internaţionale a Cărţii. Organizaţi şi voi la rândul vostru evenimente de acest gen în licee sau şcoli. Doar arătându-le şi altora cât de frumoasă e lectura,  îi putem atrage în „tabăra noastră”. Veţi rămâne uluiţi de binele pe care îl puteţi face, recomandându-i sau oferindu-i cuiva o carte.