Olimpiada de informatică

Aproximativ 700 de elevi și-au pus la încercare atât abilitățile digitale, cât și matematice, demonstrând astfel că noua generație este capabilă să se facă remarcată într-o multitudine de domenii. În fiecare an, elevii români reușesc să aducă mândrie țării prin rezultate excepționale la olimpiadele naționale și internaționale. Anul trecut, România a reușit să câștige o medalie de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică.

Tradiția continuă și anul acesta. Noii olimpici sunt acum abia la faza de sector, însă avem încrederea că vor reuși să se califice până la etapa internațională și, de ce nu, să aducă mult doritul aur acasă.

Proba propriu-zisă a început la ora 9:00 și a durat până la 12:00, timp în care participanții au rezolvat individual câte două probleme, a câte 100 de puncte, cu un total posibil de 200 de puncte, iar fiecare elev a avut la dispoziție un computer pe care să își desfășoare activitatea.

Competiția a fost una acerbă: la clasa a IX-a, trei elevi au luat premiul I, trei premiul al II-lea, doi premiul al III-lea și 37 mențiune. Adolescenții de clasa a X-a nu au fost mai prejos, având cinci premii I, câte un premiu al II-lea și al III-lea și 35 de mențiuni. Cei de clasa a XI-a încă reușesc să ne surprindă, astfel că au avut șapte premii I, patru premii II, un premiu III. Deși examenul maturității bate la ușă, câțiva elevi conștiincioși dau dovadă de un devotament exemplar și o voință de fier, obținând câte trei premii I, II și III și nouă mențiuni.

Câștigătorii premiului I sunt: la clasa a IX-a, de la Colegiul Național de Informatică ,,Tudor Vianu”, Bîrsan Vlad Ioan și Mocioi Tudor-Gabriel, iar de la Complexul Educațional ,,Lauder Reut”, Coman Tudor. La clasa a X-a: Demetriad David Ștefan, Florescu Cella și Căutiș Rareș, de la Colegiul Național de Informatică ,,Tudor Vianu”, Chesa Matei Ioan, de la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” și Duțescu Mihai-Laurențiu. Elevii de clasa a XI-a, care au obținut punctaj maxim, sunt: Hărșan Ovidiu Răzvan, Mitu Miruna Emilia și Petrescu Alexandru, de la Colegiul Național de Informatică ,,Tudor Vianu”, Borza Maria Cristina, Georgescu Laura Ioana, Moroianu Theodor și Pușcașu Felix, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică. La clasa a XII-a: de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Mucenic Bogdan și Mustățea Radu Ioan, iar de la Colegiul Național de Informatică ,,Tudor Vianu”, Constantin-Buliga Ștefan.

Văzând rezultatele acestor liceeni, nu ne mai rămâne nimic de făcut în afară de a-i felicita și de a spera că rezultatele vor fi cel puțin la fel de promițătoare și la celelalte olimpiade.