Proiect dedicat adolescentelor, la Basarab

Un proiect educațional ce are în prim-plan adolescentele, inițiat de o firmă de cosmetice, a fost lansat în Colegiul Național „Matei Basarab” din Capitală.

Mesajul campaniei – #LikeYourself – este unul cât se poate de simplu: pentru a se simți bine în pielea lor, tinerele trebuie să acorde o importanță deosebită și îngrijirii pielii. Astfel, Nivea România a apelat la mai multe bloggerițe de fashion și beauty, care vor face cunoscută această inițiativă. Este vorba despre Andreea Ibacka, Laura Mușuroaea și Maria Dragason. Cele trei ambasadoare ale campaniei vor scrie pe blogurile lor despre această inițiativă.

Caravana firmei de cosmetice include un tur național realizat la mai multe licee. Unul dintre acestea a fost Colegiul Basarab, unde o echipa Nivea a discutat cu liceenele despre rolul îngrijirii pielii.

Adolescentele au aflat, astfel, și de existența unei aplicații care le furnizează informații importante despre rutina zilnică de îngrijire a pielii. De asemenea, platforma online prezintă și sfaturi și recomandări de make-up.

Potrivit site-ului campaniei, „trei adolescente înscrise în aplicație vor avea șansa să câștige premiul cel mare: câte o sesiune de shopping alături de ambasadoarele campaniei și o ședință foto pentru coperta unei reviste glossy care va fi menționată ulterior”.

Consider că o astfel de inițiativă este binevenită, pentru că multe eleve se confruntă cu probleme cu tenul. De multe ori, încearcă diverse produse care se găsesc în magazine sau pe care le-au testat și prietene de-ale lor, însă rezultatele favorabile întârzie să apară.