Rețeta șincaiștilor, de Dragobete: scrisori de dragoste, ii și ghiocei

24 februarie, liceu, Dragobete, îndrăgostiți. Ce poate fi mai frumos decât privirile sfioase ale fetelor aruncate băieților pe care îi plac? Iubiri probabil neîmpărtășite, ascunse, dar sincere. Cine își mai amintește acele sentimente minunate, fericirea incomparabilă datorată faptului că fata sau băiatul de care îți plăcea ți-a zâmbit? Sau durerea imensă la aflarea veștii că cel pe care pusesei tu ochii o place de fapt pe colega ta de bancă? O mulțime de emoții, asta înseamnă iubirea de liceu.

În Șincai, iubirea a plutit în aer în această zi, mai ales că elevii liceului au respectat și o anumită tradiție care ține de câțiva ani. Fetele s-au îmbrăcat în ii tradiționale, iar băieții le-au oferit buchețele de ghiocei. Ce bine că mai există persoane care încă își amintesc de gesturile simple, de portul popular și care aleg să iubească în stil românesc!

Vă mai amintiți cât de teamă vă era să vorbiți cu persoana de care erați îndrăgostit sau îndrăgostită? Ei bine, șincaiștii nu cred că au avut astfel de probleme, deoarece a existat o cutiuță a iubirii în care toți elevii au putut să trimită bilețele către persoanele iubite, în care să le mărturisească sentimentele lor de dragoste sau de admirație. Nu se știe câte relații sau câte prietenii s-au legat în urma transmiterii iubirii pe această cale. Cert este însă că nu există o satisfacție mai mare decât să vezi că tinerii încă își trimit bilețele, încă iubesc în secret, au sentimente pure și frumoase. Aceasta este o dovadă că rețelele de socializare nu și-au pus amprenta chiar peste tot, un motiv numai bun de bucurie, așa-i?

Leave a Reply