Super, singurul festival de filme făcute de liceeni

Singurul festival internațional de filme făcute de liceeni a avut loc în Capitală. Adolescenții au fost asteptați să participe la cea de-a cincea ediție a festivalului „Super”. Au fost prezentate proiecții de film, tradiționala expoziție de artă și petreceri și concerte în Club Control, unde toți tinerii prezenți au fost extrem de entuziasmați.

„Super” este primul și singurul festival din România unde se proiectează filme făcute de liceeni. Festivalul a fost organizat de tineri, cu puțini adulți implicați si s-a născut din dorința unor adolescenti care regizează filme, de a avea un loc unde să își arate filmele, unde să se exprime în fața publicului.

Anul acesta, înaintea festivalului, „Super” a ajuns în 12 orașe din țară, în care au avut loc două workshop-uri și 11 retrospective. Apoi, în București, au avut loc proiecții de film, unde au fost un workshop de film și unul de fotografie pentru toți tinerii pasionati.

Din programul evenimentului a făcut parte și vernisajul Expoziției „Shame”.

Leave a Reply