Voluntariatul pentru liceeni

Voluntariatul este activitatea în care orice om ar trebui să se implice pentru a avea o comunitate cât mai unită. Pentru elevi este cu atât mai important, deoarece aceasta este o modalitate prin care poţi învăţa cum să interacţionezi cu oamenii, poţi vedea ce simt aceştia, poţi învăţa din alegerile pe care le fac ceilalţi şi te poţi dezvolta pe plan personal.

Eu sunt voluntar Proedus încă din primul an de liceu. Am ales să fiu voluntar deoarece am ştiut ca acest lucru mă va dezvolta pe mine ca persoană şi tind să cred că am avut dreptate.

În aceşti doi ani am reuşit să îmi înving teama de a vorbi deschis în public, ba chiar a început să îmi placă acest lucru. Am mai învăţat că fiecare trebuie să alegem ce vrem să facem şi să ne implicăm cât mai mult în acţiunile de voluntariat şi la diferitele cursuri ce se organizează deoarece doar aşa putem afla cine vrem să fim în viitor.

Prin voluntariatul la Proedus am acum ocazia să scriu aceste lucruri şi să ştiu cât de cât cum să fac acest lucru. Poate voi deveni reporter, redactor. Sau poate nu. Ceea ce este important este că am avut ocazia şi încă o am să învăţ lucruri din diferite domenii si astfel să descopăr ceea ce îmi place.

Prin cele spuse vreau să subliniez faptul că voluntariatul, pe lângă dorinţa noastră de cunoaştere, este una dintre acţiunile care pot defini omul ce vom fi peste zece ani. De aceea încurajez pe toată lumea să facă voluntariat şi să evite să fie o persoană de genul „Vom vedea ce va fi” şi să fie mai mult o persoană care realizează că orice schimbare începe de la un om, de la o idee. Poţi fi chiar tu acel om care are o idee genială, trebuie doar să îţi pese şi să nu renunţi din a te perfecţiona.

Alege să faci voluntariat pentru a putea alege cine vei deveni.