
Proiectul Multimedia a luat naștere din dorința elevilor bucureșteni de a invăța jurnalism. Numai în ultimii doi ani, la cursurile GRATUITE organizate de Primăria Capitalei, prin Centrul de Proiecte și Programe Educaționale pentru Copii și Tineret, s-au înscris peste 1500 de liceeni, din care jumătate au promovat examenul final și s-au implicat în partea practică .
Cursurile teoretice se organizeaza la inceputul fiecarui an, iar pe parcursul a trei luni, elevii învăța ce este un jurnalist, ce presupune o redacție de știri, învața să-și exprime punctul de vedere, iar mulți și-au format și testat abilitățile de comunicare. Ulterior, elevii sunt implicați în activități practice, merg pe teren, iau interviuri, învăța să filmeze, scriu articole, ajung într-un studio de filmări, iar cei mai buni au propria lor emisiune.
Proiectul se împarte pe mai multe segmente, astfel că, tinerii au ocazia să aleagă între a învăța presă scrisă, agenție de știri sau televiziune.
Platformă online, ȘcoalaTv, este un site unde elevii scriu articole despre evenimente educaționale de la ei din școală sau din timpul liber, pe care le postează săptămânal. In peste 30 de licee s-au format redactii de 3 pana la 10 elevi .
In ultimii doi ani, peste 700 de elevi si-au aratat dorinta de a invata televiziune. Pentru ei, am produs o emisiune ȘcoalaTv, un produs jurnalistic de 30 de minute. Pentru ca proiectul să aibă o mai mare vizibilitate, Centrul de Proiecte și Programe Educaționale a încheiat un parteneriat cu postul de televiziune Național 24 Plus, unde săptămânal, în fiecare sâmbătă și duminică , de la ora 13, se difuzează emisiunea Școala Tv.
In 2014, au fost implicați 400 de elevi, care au participat la emisiunile din cadrul ȘcoalaTv. La propunerea tinerilor, emisiunea a cuprins dezbateri pe teme agreate de ei, curiozități din diferite domenii, rubrici în care au învățat să vorbească corect gramatical, muzică și interviuri cu artiști, dar și multe știri pe care le redactau de la evenimentele la care participau. Fiecare rubrică este prezentată de câte un elev, iar restul copiilor participă ca invitați în cadrul emisiunilor, aceasta fiind înregistrată săptămânal, pe parcursul unui an întreg.
Experiența anului trecut, dar și feedback-ul pozitiv al postului de televiziune Național 24 Plus au facut ca, în 2015, emisiunea sa continue si sa fie integrată în grila televiziunii, iar formatul acesteia să fie îmbunătățit și să prindă și mai mult la publicul tânăr. Astfel, am păstrat aceeași linie educativă a emisiunii, dar am adăugat și alte rubrici pe placul tinerilor : modă, teatru, film, cărți și muzică.
Tinerii au la dispoziție tot suportul tehnic și redacțional de care au nevoie, pe fiecare segment în parte. O sută de elevi și-au arătat dorința de a învăța să fie prezentatori. 20 dintre ei au reușit să-și dezvolte trăsăturile de personalitate și să le proiecteze pe ecran și dincolo de acesta, oferindu-le astfel, posibilitatea să aibă propria lor emisiune.
Din cei 1000 de tineri implicați în proiectul Multimedia, 80% sunt reporteri, oameni de bază în orice redacție.Astfel ca, au invatat sa se documenteze, sa obtina informatia corecta de pe teren, sa realizeze interviuri corecte si sa redacteze stiri.
Sunt tineri care au ales să se formeze și din punct de vedere tehnic. Camera de filmat și programele de editare sunt captivante, mai ales pentru cei care vor să stea în spatele a ceea ce se vede la televizor, dovadă că, prin intermediul acestui proiect au fost pregătiți si 20 de operatori și editori de montaj.
10 elevi care au terminat liceul și au urmat cursurile oferite de Centru pentru Proiecte și Programe Educaționale au intrat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comănicării, spunând că experiența Școala Tv i-a ajutat în proporție de 90%.