Poezie: „Frații buclucași”

 

Doi băieți mai drăgălași

Au sosit tocmai din Iași,

Chiar aici in Eforie,

La o casă cu chirie.

 

După ce ei s-au cazat,

Bagajele-au aruncat

Mai ceva ca la serbare

Acum sunt „care pe care”!

 

Și-nceput-au să se bată

Cum nu mai vezi altădată!

Căci nu se-nțeleg prea bine,

Sunt și frați și-i de la sine.

 

“Vai și-amar de capul tău,

Ăla este patul meu!”

Spuse fratele mai mare,

Supărat din întâmplare.

 

“Dă-te jos acum, băiete!

Nu mă enerva, cumetre!”

Continuă să se răstească,

Pe mezin să-l îmbrâncească.

 

“Poate-i chem și pe băieți,

Ăi mai mari și nătăfleți,

Să-ți arate cine-i șefu

Și-n casă calcă cu dreptu’.”

 

“Să te bată până când

Îți bagi capul în pământ.

Și de l-oi mai scoate tu,

Să-mi spui că sunt frate-tu!”

 

Nemaiștiind ce să zică,

Mezinul fugind de frică

A căzut și s-a lovit

Și-un cucui i-a răsărit.

 

Nu mult timp a mai durat

Și părinții au aflat

Pe cel mare l-a certat

Și în cameră a stat.

 

Părinții le-au explicat,

Foarte clar și repetat:

„Luați aminte și-ascultați:

Fără ură între frați!”

Leave a Reply