Temerile și speranțele unui licean

Viața de licean începe atunci când rolul ca și adolescenți ia o alta întorsătură, când procesul de maturizare începe sa își lase amprenta în trăirile și comportamentul tinerilor.

Astfel, unul dintre momentele în care se produc cele mai mari schimbări este începutul ultimei etape a liceului, clasa a XII-a, moment în care temerile lasă goluri ascunse până aproape de finalul anului școlar, iar speranțele ating cote absolute.

Temerile îi fac pe liceeni să devină vulnerabili, triști și fără speranță. De aceea, în viața unui adolescent pot apărea multe astfel de acțiuni: teama de a nu fi luat în seamă, de a fi considerat mic, de a nu fi suficient de apreciat, teama de a nu fi înțeles, de a fi ridiculizat, minimalizat sau marginalizat.

Tot astfel, fără aceste etape de inițiere și de reglare a emoțiilor nu putem ajunge la succesul mult visat. Atât temerile cât și speranțele unui licean au un rol valoros în încheierea unui stadiu necesar pentru evoluția ca și adult.

Trecând de bariera anxietăților, orice tânăr, spre sfârșitul liceului, începe să își proiecteze, într-un fel sau altfel, viitorul. Se gândește la ce facultate să urmeze, în ce domeniu va lucra sau poate chiar și compania în care își va desfășura activitatea. Sigur că cele mai mari speranțe ale unui elev se învârt în jurul examenului de bacalaureat și al celui de admitere la facultate, însă ambițiile multor liceeni nu se limitează doar la asta.

Unii tineri deja visează cum își împachetează hainele pentru a pleca la studii în străinătate, alții cum merg, prin programe de tipul „work and travel”, în America pentru a câștiga o experiență inedită de viață, iar alții încep deja să își facă planuri pentru întemeierea unei familii.

Oricum ar fi, un licean se confruntă cu mai multe tipuri de frici, însă compensează prin planurile pe termen lung, care îl ajută să vadă viitorul într-o lumină favorabilă.